Secția Chirurgie Oncologică 2 cuprinde un număr de 80 paturi din care 28 paturi sunt dedicate unui Compartiment de Gineco-oncologie, fiind astfel una dintre cele mai mari secții universitare de profil din țară.
Este secția cu cea mai mare tradiție în diagnosticul și tratamentul chirurgical oncologic, aici performând de-a lungul timpului personalități marcante ale chirurgiei oncologice și ale gineco-oncologiei. Coordonată de Prof. Univ. Dr. Blidaru Alexandru, activitatea Secției Clince Chirurgie Oncologică II cuprinde interventii chirurgicale oncologice pentru profilaxia și tratamentul cancerului mamar, al colului uterin, corpului uterin, ovarian, vulvar, vaginal, melanom mamar, tumori de parti moi, precum și pentru patologia maligna a aparatului digestiv.
În secție se tratează următoarele patologii maligne:
Se efectuează intervenții în sfera oncologica în scop diagnostic, profilactic, curativ și paliativ.
În cadrul acestei secții au fost efectuate pentru prima dată (premieră națională): identificarea și biopsia ganglionului santinelă (2003), intervenții laparoscopice în oncologie (1996) și reconstrucție mamara imediată postmastectomie (1999).
Activitatea secției cuprinde, de asemenea, începând cu anul 2014 „Subprogramul de Reconstrucției mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare” și s-au efectuat 184 de reconstrucții mamare imediate sau la distanta după mastectomie.
Au fost elaborate, publicate și implementate protocoale de validare a tehnicii ganglionului santinelă în cancerul mamar și melanomul malign.
Alaturi de activitatea clinica, se desfasoara activitate didactica complexa cu studentii, rezidentii de diferite specialitati (chirurgie generala, obstetrica ginecologie, radioterapie ), doctoranzi, cursuri postuniversitare, supraspecializari in chirurgie oncologica si gineco-oncologie din 2002
Alături de activitatea clinică, se desfășoară activitate didactică complexă cu studenții, rezidenții de diferite specialități (chirurgie generală, obstetrică ginecologie, radioterapie), doctoranzi, cursuri postuniversitare, supraspecializări în chirurgie oncologică și gineco-oncologie din 2002.
Profesor universitar UMF
Doctor in stiinte medicale
Medic sef sectie
Medic primar
Chirurgie generala
Medic primar oncologie medicala
Medic specialist chirurgie plastic si reparatorie
CV se poate vizualiza aici
Sef de lucrari UMF
Doctor in stiinte medicale
Medic primar
Chirurgie generala
CV se poate vizualiza aici
Medic Primar Chirurgie Generală
Medic Primar Chirurgie Generală; Ginecologie Oncologică
CV se poate vizualiza aici
Medic Primar Chirurgie Generală
Medic Primar Obstetrică-Ginecologie; Ginecologie Oncologică
Medic Primar Chirurgie Generală; Ginecologie Oncologică
CV se poate vizualiza aici
Conferentiar UMF
Doctor in stiinte medicale
Medic primar
Chirurgie generala
CV se poate vizualiza aici
Medic Primar Chirurgie Toracică; Medic Specialist Chirurgie Generală
CV se poate vizualiza aici
Medic Primar Obstetrică-Ginecologie; Supraspecializare ginecologie oncologică; competență colposcopie
CV se poate vizualiza aici
Asistent şef
Medic primar
Medic primar
Medic primar
Asist. Dumitrache Ana Maria – Asistent șef
Asist. Părnică Daniela
Asist. Sharifi Cristina Carmen
Asist. Sima Mirela
Asist. Croitoru Elena Victorița
Asist. Ioan Gabriela
Asist. Stoian Nicoleta Eleonora
Asist. Donici Florentina
Asist. Drăgoescu Angela
Asist. Alexe Viorica Liliana
Asist. Bortea Ionela Loredana
Asist. Gais Stela
Asist. Joian Mihaela
Asist. Neata Elena
Asist. Pasaluc Rodica
Asist. Zamfir Vera
CHIRURGIE ONCOLOGICA II
INSTITUTUL ONCOLOGIC” PROF.DR. ALEXANDRU TRESTIOREANU” BUCURESTI
TELEFON INSTITUT: 0213183252 ;0212271000 ;0212271001.
– SECRETARIAT 0212271100
– CAB.ASISTENTE ETJ IV 0212271355
– CAB.MEDICI ETJ.IV 0212271305
– CAB. ASISTENT SEF 0212271115
– CAMERA GARDA ETJ III 0212271532
– CAB ASISTENTE ETJ III 0212271438
– OFICIU MASA 0212271405
TELEFON GARDA: 0728008869
SECTIA CLINICA CHIRURGIE ONCOLOGICA II
PROGRAM COLSULTATII
MEDIC | ZIUA | CABINET |
Prof. Dr Blidaru Alexandru |
– |
– |
Conf. Dr .Voinea Silviu – cristian | miercuri | Cabinetul 4 |
joi | Cabinetul 1 | |
Dr. Bordea Cristian IOAN | vineri | Cabinetul 38 |
Dr .Borangic LACRAMIOARA PAULA | miercuri | Cabinetul 38 |
Dr. El Houcheim Bassam | marti | Cabinetul 4 |
| joi | Cabinetul 4 |
Dr. Jianu Catalin GEORGE | luni | Cabinetul 4 |
miercuri | Cabinetul 1 | |
Dr. Popa – Teodosie Mihai VICENTIU | marti | Cabinetul 4 |
vineri | Cabinatul 4 | |
Dr .Saptefrati Cristina | luni | Cabinetul 7 |
vineri | Cabinetul 7 | |
Dr .Velicu Sonia LULUSA | luni | Cabinetul 6 |
| joi | Cabinetul 6 |
DR.ICHIM ELENA | marti | Cabinetul 2 |
| joi | Cabinetul 7 |
DR .Tuca costel | miercuri | Cabinetul 6 |